Deschide-mi ochii Doamne!


Deschide-mi ochii Doamne Să pot vedea LuminaCe-a coborât din slavăSă-mi şteargă mie vina…Deschide-mi mintea DoamneŞi dă-mi înţelepciuneCuvântul să-nţelegSă-L duc apoi în lume…Atinge-a mea fiinţăŞi inima din pieptÎn sfântă părtăşieCu dor să Te aştept…Şi Te mai rog IsuseRevarsă Duhul SfântSă fiu lumină-n noapteŞi sare pe pământ…În zi de sărbătoareCând totu-i plin de viaţăÎndură-Te şi lasăO nouă dimineaţă!Vulcan-18-04-2014     Maria Luca

Emaus


    ( Luca 24:13-35)Abia dacă ghiceai umbrele seriiCând,  spre Emaus, cei doi uceniciMergeau purtând prăpastia dureriiCăci, îndoiţi de vestea învierii,În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…Păşeau prin colbul drumului de ţarăCu suflet răvăşit, nemângâiat,Când paşilor alţi paşi se-alăturarăŞi un drumeţ le zise…ca-ntr-o doară:“Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”“Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,Căci tot oraşul a fost zguduitDe nemaipomenita tragedie:Isus din Nazaret, speranţa vieA libertăţii noastre, a murit.L-au judecat şi L-au trimis la moarteDeşi era profet, om ne-ntinat,Şi-acum, un zvon venit dinspre cetateCrează iarăşi ambiguitate,Spunând că Domnul ar fi înviat.”Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,Străinul a-nceput a tâlcuiDin profeţiile de-odinioară:“Voi nu ştiaţi că trebuia să moarăŞi să-nvieze-apoi, a treia zi?”Se derulau prin faţa lor cuvinteŞi parcă totul devenea mai clar,Căci în lumina scrierilor sfinteUn gând le încolţea atunci în minte:E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.Cu pâlpâiri venind tot mai aproapeEmausul se-ntrezărea pe drumŢesut parcă din umbre şi din şoapte.“Drumeţule, afară-i deja noapte,Rămâi la noi, căci e târziu acum.În odăiţa lor de pace plinăAveau la masă un necunoscut,Dar pâinea frântă le-a adus lumină,Recunoscând prezenţa Lui divină:“Este Isus!” Dar El a dispărut.Rememorând tot drumul, cu uimire,Emoţia de-atunci se lămurea,Vibrând încă, în voce şi-n privire:“Nu ne ardea în piept a Lui vorbireCând El  Scripturile ne deschidea?”Ce bucurie! Câtă siguranţăŞi-avânt se împleteau în mod sublimÎn inimile pline de speranţă,Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:“Să ducem vestea la Ierusalim!”***Avem câte-un Emaus fiecare,Mergând pe drum cu-al îndoielii chinCând parcă şi speranţa-n suflet moare,Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoareTu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.Vulcan, 14 febr.2012      Simion Felix Marțian