Anunț: Deces – Stan Florea


S-a stins din viață și a plecat dintre noi la Domnul ,fratele nostru în credință, STAN FLOREA Domnul să vegheze mai departe asupra familiei îndurerate! Să fim și să rămânen alături de cei rămași în suferință și durere și să ne rugăm ca Domnul să le dea mângâiere. Priveghi:  Luni 24 aprilie 2017 ,ora 19:00…

Primăvară bizară


„ Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza 8:22) Bat din palme norii scuturând zăpadă, Act care-n scenariu nu era trecut, Și-adierea caldă azi e cavalcadă, Vânt ce-ngheață floarea numai c-un sărut. Pe decorul verde se chircesc corole Ce râdeau în soare…

Te iubesc copilul Meu și mereu te voi iubi!


Când spre cerul slavei Tale îmi ridic cu dor privirea Simt cum duhu-mi se-nfioară și mă-nvăluie Iubirea Căci zăresc acolo-n slavă chipul Tău Cel minunat Și Privirea ce mă caută într-o lume de păcat… Doamne, când privesc spre ceruri inima tresare-n mine Căci mi-e haina întinată și mi-e greu și mi-e rușine Pentru slaba mea ființă ce suspină sub povară Pentru rana ce-i în suflet și a prins din nou să doară… Dar mă-nvăluie Iubirea și Privirea Ta divină Vindecă a mea durere și îmi spală orice vină Cînd spre cerul slavei Tale mâinile-mi înalț cu dor Simt cum Te cobori prin Duhul bunul meu Mântuitor… Și reverși în suflet pace…mă hrănești cu-al Tău Cuvânt Îmi dai aripi către stele să mă-nalț mai cu avânt… Vocea Ta-mi șoptește dulce străbătând prin galaxii… Te iubesc copilul Meu și mereu te voi iubi! Vulcan-19-03-2017       Maria Luca

Tristeți pascale


S-a jucat pe scena lumii Învierea Cu decor de soare, amplu, fastuos, Și curgea lumina cerului ca mierea Peste sala plină ce scanda: Chris-tos! Dar cortina cade, ca orice cortină, Cum oricare dramă are-un act final, Pleacă spectatorii ce-au luat lumină, Dar evită-n grabă arcul triumfal. Pot intra în viața veșnică prin cruce, Căci Eroul…

Când în viața ta, creștine…


Când în viața ta creștine Se stârnește ploaie, vânt Te apleacă-n rugăciune Și te-ancrede în Cuvânt Căci acolo e puterea, Apa vie ce-ți dă viață Și iubirea care-ți șterge Lacrima arzând pe față… Dacă pașii tăi creștine Obosesc de grea povară Și în tălpile-nspinate Rănile încep să doară Strigă către Cel ce-I Tată Cere milă și-ndurare Și prin har primi-vei pace Și puteri, eliberare… Dacă vorbe-nșelătoare Vor să-ți clatine credința Tu, rămâi la poala crucii Căci acolo-i biruința Și ascultă Glasul tainic Coborât din galaxii… ”Pentru tine dau popoare… Te iubesc…te voi iubi!!!” Vulcan-14-03-2017      Maria Luca

Mister şi Înviere


Înconjurat de semne de-ntrebare Care ţeseau un văl de-adânc mister, Tu ai trecut prin lumea trecătoare, Isuse,torţă călăuzitoare, În drumul Tău din cer şi către cer. Vii întrebări îşi căutau răspunsul Când Te-ai născut în chip miraculos Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?” „E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?” Poate a fost doar curiozitate, Sau poate chiar erau setoşi de har, Dar vrând să scape de-ambiguitate Ei Te-au tratat cu agresivitate Testându-Ţi nemurirea pe Calvar. Divine mâini cu mângâieri sublime Au plâns atunci cu lacrimi rubinii Muşcate de piroane, cu cruzime, Când răutatea clocotea-n mulţime Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii. Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea S-a transformat în beznă pe pământ, S-a zguduit din temelii zidirea Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea Iar trupul era pus într-un mormânt. Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare S-a deplasat, scăpat de sub control, Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare Când au văzut călăii, cu stupoare, Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol *** Nu am să pot, oricât aş vrea de tare, Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns Că prin jertfirea Ta mântuitoare Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare, Căci înviind în mine, mi-ai răspuns. Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde” Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister, De-aceea aş dori ca orişiunde Să pot şi eu la întrebări răspunde, Să fiu o călăuză către cer. Amin Simion Felix Marțian

Întoarcerea


Te-ai încrezut în oameni..te-ai încrezut în soartă Și n-ai privit spre ceruri să-L vezi pe Creator… În inima de gheață n-a înflorit iubirea Și aripi niciodată nu ai deschis spre zbor… Ai strâns averi și faimă…ți-ai construit palate Și te doreai mai sus pe scara de valori Dar vai, lăuntrul tău era așa de negru Că într-o zi chiar tu ai prins să te-nfiori… Și-atunci, pentru o clipă ai vrut să te oprești Și ai privit în urmă dar urma s-a pierdut… În pumnii ce odată musteau de bogăție Era deșertăciune și goană după vânt… Cu ochii plini de lacrimi…cu sufletul flămând Ți-ai ridicat privirea spre cerul Celui Drept Și-ai auzit o Voce ce-n taină ți-a șoptit ”O, vino fiu iubit! De-atâta timp te-aștept!” Ce sfântă fericire…ce har nemărginit Să poți gusta Iubirea cea sfântă și curată… Să vii cu mulțumire în fiecare zi Căci ai în cer un Prieten, un Împărat și Tată!!! Vulcan-12-03-2017     Maria Luca

Mister şi Înviere


Înconjurat de semne de-ntrebare Care ţeseau un văl de-adânc mister, Tu ai trecut prin lumea trecătoare, Isuse,torţă călăuzitoare, În drumul Tău din cer şi către cer. Vii întrebări îşi căutau răspunsul Când Te-ai născut în chip miraculos Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?” „E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?” Poate a fost doar curiozitate, Sau poate chiar erau setoşi de har, Dar vrând să scape de-ambiguitate Ei Te-au tratat cu agresivitate Testându-Ţi nemurirea pe Calvar. Divine mâini cu mângâieri sublime Au plâns atunci cu lacrimi rubinii Muşcate de piroane, cu cruzime, Când răutatea clocotea-n mulţime Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii. Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea S-a transformat în beznă pe pământ, S-a zguduit din temelii zidirea Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea Iar trupul era pus într-un mormânt. Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare S-a deplasat, scăpat de sub control, Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare Când au văzut călăii, cu stupoare, Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol *** Nu am să pot, oricât aş vrea de tare, Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns Că prin jertfirea Ta mântuitoare Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare, Căci înviind în mine, mi-ai răspuns. Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde” Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister, De-aceea aş dori ca orişiunde Să pot şi eu la întrebări răspunde, Să fiu o călăuză către cer. Amin Simion Felix Marțian

Acum, în zi de sărbătoare..


Trăim în vremuri când iubirea E tot mai rară și se stinge Căci nepăsarea o gonește Și ura inima îi frânge De parcă oamenii-au uitat Ce-nseană sincer să iubească Și au uitat că rostul lor E-n dragoste mai mult să crească… Trăim în vremuri când iubirea E zilnic dată la o parte Și-n locul ei triumfă ura Care de ceruri ne desparte Acum, în ceas de sărbătoare Când Dragostea a biruit Să înțelegem Harul Sfânt De a iubi și-a fi iubit! Vulcan-16-04-2017     Maria Luca

Cristos e viu


Din cronicile multiseculare, Deodată, colbul a fost risipit De dangăte de bronz, răsunătoare, Cuprinse-n texte vii, clocotitoare, În profeţia ce s-a împlinit, Când printre oameni a venit Mesia, Cu chip de om şi totuşi Dumnezeu; În bezna lumii El a fost făclia Şi cheia ce deschide veşnicia, Modelatorul unui nou credeu. Timidă la-nceput, noua credinţă S-a metamorfozat în vâlvătăi, Căci Domnul dovedea, cu prisosinţă, Că a venit să-aducă biruinţă Şi viaţă veşnică pentru ai Săi. În juru-I se strângeau, tot mai aproape, În legătura harului deplin, Cei ce voiau trecutul să-şi îngroape, Cei ce-au văzut cum lacrime, potoape, Le-a şters acest Învăţător divin. Părea că totul merge foarte bine, Dar au fost devastaţi de uragan Şi crezul lor s-a prăbuşit, ruine, Când L-au văzut pe Cel din slăvi divine Frângându-Se, umil, sub bici roman. Nu, nu era uşor să înţeleagă Că Cel scuipat era din cer venit Şi că Acel care-a venit să dreagă Relaţia-ntre Cer şi lumea-ntreagă Se stinge pe o cruce, răstignit. Era de necrezut deznodământul: Chiar pe Cristos o groapă-L înghiţea? Mai grea ca piatra ce-nchidea mormântul, Mai grea, se pare, ca întreg Pământul Era-ndoiala ce îi apăsa. O, bieţi copii, unde vă e credinţa Şi cunoștința voastră din profeţi? Acolo e trecută suferinţa Şi moartea, însă e şi biruinţa, Nu vă-ndoiţi de ce o să vedeţi. Căci au sosit şi zorii învierii Şi din înalt, ca fulgerul venind, Coboară-un înger, cad ca morţi străjerii Şi din abisul negru al durerii Cristosul iese, moartea biruind. *** E viu în veci Cel ce-a învins mormântul Şi-acum e-aici, poţi să Îl simţi, de crezi, Deschide-ţi inima, primind Cuvântul, Şi-apoi, pornind spre El cu tot avântul, Nu te-ndoi că o să Îl şi vezi. Amin Simion Felix Marțian