Napoleon Bonaparte despre Isus Cristos


Napoleon a exprimat următoarele gânduri pe când era exilat pe insula Sf. Elena. Acolo, cuceritorul Europei civilizate a avut timp ca să reflecteze la măsura realizărilor sale. L-a chemat la sine pe contele Montholon şi l-a întrebat: “Poţi să-mi spui cine a fost Isus Hristos?” Contele nu i-a răspuns, aşa că Napoleon a avut ocazia să ofere unul dintre cele mai extraordinare răspunsuri cu privire la Isus Cristos:

Ei bine, atunci am să-ţi spun eu. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare şi eu însumi am întemeiat imperii mari, dar pe ce s-au bazat realizările geniului nostru? Pe forţă. Isus singur Şi-a întemeiat imperiul pe dragoste, şi până în ziua de azi milioane de oameni sunt gata să moară pentru El… Cred că înţeleg câte ceva despre natura umană; şi îţi spun că toţi cei amintiţi de mine au fost oameni, şi eu sunt om: nimeni nu e ca El; Isus Cristos a fost mai mult decât om… Eu am inspirat atâta devotament entuziast în oameni, încât au fost dispuşi să moară pentru mine…dar pentru asta era necesar să fiu văzut de ei, cu influenţa electrizantă a privirii mele, a cuvintelor mele, a vocii mele. Când îi vedeam pe oameni şi le vorbeam, aprindeam flacăra abnegaţiei în inima lor… Cristos singur a reuşit să înalţe mintea omului spre ceva nevăzut, aşa încât ea a devenit insensibilă la bariera timpului şi a spaţiului. De optsprezece veacuri, Isus porunceşte ceva ce e foarte greu de împlinit. El cere ceva ce un filozof poate cere în van de la prietenii lui, un tată de la copiii lui, o mireasă de la mirele ei ori un bărbat de la fratele lui. El cere inima omului; şi o vrea în întregime pentru El. O cere necondiţionat; şi imediat cerinţa Îi e satisfăcută. Minunat! Sfidând timpul şi spaţiul, sufletul omului-cu toate energiile şi facultăţile sale- devine o anexă a împărăţiei lui Cristos. Toţi cei care cred sincer în El sunt animaţi de o dragoste deosebită şi supranaturală faţă de El. Acest fenomen este inexplicabil; el depăşeşte puterile oricărui om. Timpul, marele distrugător, nu poate să stingă acest foc sacru; nu poate nici să-i slăbească puterea, nici să pună limite cuprinderii sale. Aceasta mă impresionează cel mai mult. M-am gândit adesea la lucrul acesta. El mă convinge mai presus de orice de Divinitatea lui Isus Cristos.

Fragment din cartea Isus între alţi dumnezei de Ravi Zacharias.

gtgospel.wordpress.com

http://www.pasi.ro/revista/napoleon-bonaparte-despre-isus-cristos.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s