Nevoie urgentă de alb


Mi-e, oare, ochiul inimii bolnav,
În cuşca pesimismului ostatic?
Sau văd corect un diagnostic grav:
Planeta este în declin cromatic.

E tot mai rar în lume albul cast,
Alb de iubire, alb de armonie,
Iar cenuşiul, pe un spaţiu vast,
Aduce a-nnoptare şi urgie.

E, oare, ochiul meu întunecat
Şi lumii nu-i mai recunosc paleta?
Sau adevăru-i de necontestat:
Păcatul e mai greu decât… planeta!

Oricât ar fi povara lui de grea,
Cu rădăcini înfipte-adânc în ere,
Un lucru-i cert, pentru-al îndepărta
E de ajuns o singură-‘Nviere.

E de ajuns spre Jertfă a privi,
Uitând de căutările năuce,
Şi a zidi în fiecare zi
Orientând ferestrele spre Cruce.

Şi când Lumina ne va inunda
Din Cel ce ne-a spălat de orice vină,
Cu albul ce în noi va triumfa
Vom da planetei straie de lumină.

Apelul meu este înflăcărat,
Chiar dacă inima mi-e încă tristă:
Să dăm planetei albul meritat,
Căci unitatea-n dragoste există!

Simion Felix Marțian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s