Prin credinta …parintilor


Prin credinta…parintilor

 

 

Intre imnurile crestine, exista unul al carui refren este sfasietor pentru o anumita categorie de parinti:

“Voi, parinti, va luati copiii !

Ei de Domnul v-au fost dati;

Spre izvorul mantuirii,

Sa-i intoarceti , va luptati !”

Copil fiind, cantam acest refren cu textul putin modificat:

“Voi copii, va luati parintii !

Ei de Domnul v-au fost dati…”

Modificarea textului era justificata de faptul ca in perioada aceea, tatal meu era strain de Dumnezeu si de viata de credinta. Desi fusese nascut intr-o familie crestina, datorita greutatilor vietii si presiunilor facute asupra crestinilor in perioada anilor ’50, tatal meu a pierdut legatura vie cu Dumnezeu si biserica Sa. Timp de peste trei decenii, el a trait experienta fiului risipitor. Il vedeam uneori plangand in camera lui, aparent fara motiv, iar cand il intrebam de ce plange, tacea. Imi dadeam seama ca Duhul lui Dumnezeu se lupta cu el, ca urmare a rugaciunilor si lacrimilor mamei. Dupa trei decenii de ratacire prin pustiul lumii, Duhul Sfant l-a biruit si multumesc lui Dumnezeu ca astazi nu mai trebuie sa cant refrenul amintit cu textul modificat… Trebuie, totusi, sa-l cant inca, alaturi de alti parinti indurerati, asa cum este scris in textul original…

In Luca 8, 40-56, se gaseste relatarea bine cunoscuta a invierii fiicei lui Iair, precum si vindecarea femeii bolnave de 12 ani. Ce credeti ca au in comun cele doua suflete vindecate, in afara de faptul ca vindecarea a facut-o Acelasi Iisus si a avut loc in aceeasi zi ?

Iair era un fruntas al sinagogii ( nu un anonim oarecare ! ), un fariseu devotat lui Dumnezeu si credintei, probabil avand o varsta tanara, daca ne gandim ca fetita lui avea 12 ani. Acestui barbat credincios i se naste o fetita- o adevarata raza de lumina in caminul sau. Toata grija, toata puterea si priceperea, toate mijloacele de care dispunea Iair le-a investit ca sa-si cresca fetita in credinta cea adevarata, avand un stil de viata sanatos si respectand cu scrupulozitate toate randuielile rabinice. Timp de 12 ani, Iair s-a  straduit sa-si creasca fetita intr-o stare de deplina sanatate fizica si spirituala. Dar, dupa acesti ani, el isi vede toate eforturile esuand: la 12 ani, fetita lui Iair se imbolnaveste si moare. Moare nu numai fetita, ci si ceva  din launtrul sau…

Femeia bolnava era o anonima. De 12 ani se chinuia cu o problema de sanatate pentru care isi cheltuise intrega sa agoniseala. A incercat orice tratament care i s-a sugerat, a umblat pe la toti medicii de care auzise, dar totul fusese in zadar. Ajunsese in pragul disperarii. Femeia avea o hemoragie fara leac si, zi de zi, ea simtea cum viata i se stinge lent.

Aici se afla punctul comun al celor doua suflete: desi aveau probleme cu totul diferite, cei doi ajung , dupa ce epuizeaza toate posibilitatile omenesti, sa capituleze. Dupa 12 ani… Si cand ei sunt gata sa se prabuseasca in disperare, intervine Mantuitorul care aduce vindecare si viata.

Intrebarea mea este urmatoarea: pe baza credintei cui a inviat-o Iisus pe fiica lui Iair ?

Desigur, nu pe baza credintei fiicei, caci ea era moarta. Credinta tatalui a fost cea care a miscat bratul divin, readucand-o la viata.

“Nu te teme, crede numai si ( fiica ta ) va fi tamaduita.”- sunt cuvintele de incurajare primite de Iair din partea Mantuitorului. ( vers. 50 )

Nu vi se pare un lucru extraordinar de incurajator ?

Biblia ne invata “ca cel neprihanit va trai prin credinta lui” ( Habacuc 2,4 ) Nu prin credinta altuia, ci prin credinta lui !

Dupa ~ 500 de ani, apostolul Pavel intelege altfel acest adevar. Citandu-l pe Habacuc, Pavel omite pronumele personal “lui”: “cel neprihanit va trai prin credinta”  ( Romani 1,17 ). Fara “lui”! Prin credinta si atat ! In aceasta omisiune voita facuta de marele teolog al crestinatatii, se gaseste o mare incurajare pentru toti parintii care se roaga pentru copiii lor inca risipitori, pentru toti copiii care se roaga pentru parintii lor inca risipitori, pentru toti cei care mijlocesc in rugaciune pentru cineva drag, pe care vor sa-l stie la adapostul mantuirii.

Daca Biblia nu ne-ar oferi si exemple care sa intareasca aceasta idee, am putea spune ca este vorba doar despre o neintelegere teologica. Din fericire pentru noi, ne-au fost date suficiente exemple biblice, in afara invierii fiicei lui Iair, exemple care ne incurajeaza sa speram in ciuda tuturor aparentelor. Iata cateva:

1. Luca 7, 1-10: Vindecarea robului unui sutas

Sutasul roman ne apare in Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind un om cu totul deosebit. Desi era un ostas, ne surprinde grija si dragostea pe care o manifesta fata de un sclav. Daca tinem cont de mentalitatea lumii antice fata de statutul sclavilor, este cu atat mai surprinzatoare grija acestui militar de cariera fata de aceasta categorie de oameni. La rugamintea sutasului roman, Mantuitorul intervine si-l vindeca pe robul sau.

Se pune din nou intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecat sclavul?

Cuvintele de apreciere pe care Domnul le-a rostit in acea ocazie fata de credinta sutasului nu mai lasa loc de niciun comentariu: “Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare”(vers.9).

2. Matei 15, 21-28: Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene

In putine ocazii, Mantuitorul a parasit teritoriul obisnuit de lucru si s-a indreptat spre locuri in care stia ca cineva avea nevoie urgenta de ajutor. Asa se face ca El, impreuna cu ucenicii Sai, strabat ~ 80 de km spre nord, in tinutul Tirului si al Sidonului, pentru a veni in ajutorul acestei femei. Ceea ce este demn de retinut este modul in care femeia aceasta I se adreseaza Mantuitorului: “Doamne, Fiul lui David” In acea vreme, a spune despre cineva ca este “Fiul lui David” insemna a-I recunoaste mesianitatea.

Cererea femeii- aceea de a-i fi vindecata fetita- ii este implinita. Din nou se ridica intrebarea: pe baza credintei cui a fost vindecata fetita femeii ? Cuvintele de apreciere ale Mantuitorului fata de credinta femeii  nu lasa nicio urma de indoiala :

“Atunci Iisus i-a zis: “O femeie, mare este credinta ta ! Faca-ti-se cum voiesti.” Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.” ( vers. 28 )

3. Evrei 11, 23: Salvarea lui Moise

Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut…” A cui era credinta despre care se vorbeste aici ? A lui Moise ? In cazul unui prunc de trei luni nu putem vorbi de credinta. Este  vorba, desigur, de credinta  parintilor lui Moise, credinta pe care Dumnezeu a onorat-o , salvandu-l pe copil si calauzindu-l apoi pe tot parcursul vietii.

Aceasta e credinta pe care Dumnezeu o astepta de la noi, parintii care traim la sfarsit de istorie ! Cat de avantajati suntem noi fata de parintii lui Moise: ei erau saraci, robi intr-o tara straina, fara Biblie…Noi nu suntem nici atat de saraci, nici robi si nici exilati, iar in ce priveste Cuvantul lui Dumnezeu, il avem din belsug in casele noastre. Cu toate acestea, credinta noastra poate sa fie comparabila cu a lor ?

4. Marcu 9, 14-29: Vindecarea unui copil demonizat

In timp ce Domnul se afla pe munte impreuna cu trei dintre ucenicii Sai, in vale, un tata ajuns la culmea deznadejdii vine cu fiul sau demonizat la ucenici si le cere sa-l vindece . Esec total ! Ucenicii nu reusesc, iar putina credinta a tatalui incepe sa tremure. La revenirea Mantuitorului, tatal vine inaintea lui cu aceeasi cerere, insa cu inima indoita datorita esecului anterior:

“Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stapanit de un duh mut…Daca poti face ceva, fie-ti mila de noi si ajuta-ne.” ( vers. 17 si 22 up. )

Iisus il mustra pentru slaba lui credinta, insa nu lasa ca acesta credinta sa se stinga definitiv:

Tu zici:”Daca poti”…Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede !” ( vers. 23 )

Parintele isi da seama de pericol. Devine constient ca daca nu are credinta suficienta, copilul sau va ramanea condamnat pentru tot restul vietii, de aceea striga din tot adancul sufletului sau zbuciumat:

“Cred, Doamne, ajuta necredintei mele !” ( vers. 24 )

Parinti ! Cand simtiti ca ati obosit in credinta, cand diavolul va sopteste ca v-ati rugat destul pentru copiii vostri, cand el va sugereaza ca Dumnezeu nu aude rugaciunile voastre, cand va simtiti prea pacatosi ca sa va asculte rugaciunea, cand dupa un an, cinci ani, zece ani sau treizeci de ani nu vedeti nicio speranta de intoarcere a copiilor vostri, strigati ca si tatal acela: “Cred , Doamne, ajuta necredintei mele !”

In Biblie ne-au fost lasate cateva fagaduinte pretioase pe care ar trebui sa le strangem in camarile sufletului ca pe niste comori de mare pret. Sa citim cateva dintre ele si sa-L credem pe Dumnezeu pe cuvant!

1. Isaia 49, 24-25: “Se poate lua prada celui puternic ? Si poate sa scape cel prins din prinsoare ? Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa, caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai .”

Daca “cel puternic” este pacatul , iar prada lui sunt copiii nostri, fagaduinta este ca Dumnezeu ii poate scapa. Cu o conditie insa: parintii sa creada acest lucru. Aici este marea problema, caci adesea parintii isi pierd speranta. Se roaga un timp pentru copiii lor, poate un an, poate zece, poate mai mult, dar nevazand niciun semn de indreptare, niciun raspuns la rugaciunile si lacrimile lor, in cele din urma ajung sa creada ca intr-adevar copiii lor sunt pierduti. Cand parintii isi pierd speranta si inceteaza sa se mai roage pentru copiii lor, ei sunt intr-adevar in mare pericol.

In ziua mantuirii, se va vedea ca multi copii se vor fi pierdut pentru vesnicie, deoarece parintii lor au obosit in mijlocirea lor pentru copii, iar credinta lor a fost slaba. Prea slaba pentru a misca bratul divin…

Pasajul citat mai sus easte precedat de o alta fagaduinta pretioasa: “…ca sa stiti ca Eu sunt Domnul si ca cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine.” ( Isaia 49, 23 up. )

2. Ieremia 31, 16-17: “Asa vorbeste Domnul: “Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi, caci truda iti va fi rasplatita”, zice Domnul. “Ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul. Copiii tai se vor intoarce in tinutul lor.”

“Truda iti va fi rasplatita…”- ne fagaduieste Dumnezeu. Aceasta inseamna ca orice efort facut in frageda copilarie, orice invatatura data, orice rugaciune si orice lacrima varsata pentru copiii nostri va fi ca o samanta ce va incolti la timpul potrivit. Poate ca ea va incolti nu atunci cand dorim noi. Poate vor trece ani multi , poate ca parintii se vor odihni in mormant fara sa vada rodul credintei lor, insa samanta va incolti cu siguranta si truda parintilor va fi rasplatita.

Sunt convins ca in Imparatia cerurilor va fi o reuniune speciala a acelor parinti care au murit inainte de a-si vedea truda pentru copiii lor rasplatita. Ce bucurie va fi atunci !

De ce obosesc uneori parintii in rugaciunile lor pentru mantuirea copiilor lor ? Cand Satana ii ispiteste pe copii, amagindu-i cu comorile inselatoare ale acestui pamant, el are o ispita si pentru parinti: aceea de a taia legatura de iubire cu copiii lor. Cand il vezi pe copil sfidand ani de-a randul toate sfaturile pe care i le dai cu toata dragostea, cand il vezi alegand mereu ceea ce este contrar vointei lui Dumnezeu si a propriei lui fericiri, se intampla adesea ceva ciudat in inima parintelui, ceva ce n-ar trebui sa se intample: legatura sa de iubire cu copiii lui  incepe sa slabeasca. Nu trebuie sa-i ingaduim vrajmasului sa ne ispiteasca in felul acesta !

Credinta nestramutata in Dumnezeu si iubirea neobosita fata de copii, indiferent ce ar face si unde s-ar afla, sunt doua comori la care trebuie sa tinem, chiar daca s-ar prabusi cerul peste noi.

E o raspundere infricosatoare sa fii un parinte crestin! Parinti pacatosi dau nastere la copii cu tendinte pacatoase, dar pe care trebuie sa-i educe in neprihanire. De cate ori nu gresim, ca parinti ! Folosim uneori metode gresite in educatie; suntem, fie prea ingaduitori, fie prea severi cu copiii nostri. De aceea, nu este nicio dovada de slabiciune din partea unui parinte ca el sa-si ceara iertare de la proprii lui copii, daca a gresit. Atunci copiii vor intelege ca suntem sinceri in dorintele nostre si increderea lor in parintii lor va creste.

Un lucru practic pe care il poate face orice parinte pentru copiii sai plecati din caminul parintesc: Iov 1, 4-5: Iov aducea pentru fiecare dintre copiii sai o jertfa. Iov se ruga pentru ei. Nu la general, nu formal, ci “pentru fiecare din ei” Biblia ne incurajeaza invatandu-ne ca parintii sunt niste mijlocitori puternici pentru copiii lor. Noi nu putem explica toate mecanismele rugaciunii de mijlocire, nu putem intelege toate parghiile pe care rugaciunea unui parinte le poate pune in miscare, insa un lucru este cert: rugaciunea parintelui pentru copiii sai este deosebit de puternica.

Se poate lua prada celui puternic ? Se mai poate smulge prada din gura vrajmasului, chiar daca au trecut 10, 20, 30, 50 de ani ? Iata o experienta reala, publicata in revista “Guide” pentru juniori, in 28 iunie 1986 sub titlul “O mie de cai”. Autoarea se numeste Josefina Camilton Edward, ea insasi un erou al povestirii, misionar pentru mai multi ani in Africa.

Autoarea da timpul inapoi pana in 1902, cand parintii ei au cunoscut adevarul biblic si au primit botezul intr-o biserica din statul Michigan. Dupa doi ani se naste Josefina , al 10-lea copil al familiei. Era o jucarie vie pentru restul familiei, dar mai ales pentru Bill, fratiorul ei incarliontat in varsta de zece ani. Bill era un baiat deosebit de sensibil si cuminte. Il ajuta pe tatal sau in pravalia acestuia, lucru ce era rasplatit de tatal cu cate 50 de centi la sfarsitul fiecarei saptamani. Primul lucru pe care il facea Bill dupa ce primea centii era sa puna de o parte zecimea din cei 50 de centi, apoi se ducea in mahala si cumpara dulciuri de 25 de centi pentru prietenii sai saraci. Era cunoscut ca “Bill, cel cu inima mare”.

Intr-o zi, tatal se sfatuieste cu sotia sa ce sa faca pentru educatia copiilor lor. Tatal ar vrea sa-i dea pe copii la o scoala a bisericii, insa sotia se opune, pe motiv ca nu sunt conditii prea bune la acea scoala. Prin urmare, copiii sunt dati la o scoala publica. Urmarile apar imediat: copiii incep sa invete dansul, iar Bill este atras de anturaj spre tutun si bautura. Acasa apar framantari si Bill se revolta: “Nu ma intereseaza religia voastra. Ramaneti voi cu sabatul vostru!”  De abia asteapta sa plece de acasa.

Treptat, copiii pleaca de acasa. Una din fete fuge si se face actrita. Alta fuge cu o pramatie si incepe o viata de chefuri si dezmat. Bill devine functionar public la o corporatie de cai ferate, are o cariera de succes si banii, tutunul, bautura, petrecerile devin parte din viata lui. Niciun gand pentru Dumnezeu…

Parintii sunt cum nu se poate mai indurerati: din zece copii, opt sunt pierduti. Cand Josefina implineste noua ani, are loc o noua consfatuire in familie. De data aceasta, mama e de acord ca ea sa urmeze cursurile unei scoli a bisericii- un colegiu misionar. Josefina creste, termina scoala si se casatoreste cu un misionar cu care pleaca pentru mai multi ani in Africa. Parintii au sufletul impartit intre bucuria de a o avea pe Josefina si sotul ei credincios si durerea de a-i sti pe opt din copiii lor pierduti in lume.

Apoi moare mama, iar dupa un timp, moare si tatal, fara sa vada un raspuns la rugaciunile lor de o viata. In Africa, in jurnalul Josefinei se poate citi adesea: “Astazi- post si rugaciune pentru Bill.” Sotia lui Bill- Marie- aude emisiunile de la “Vocea profetiei”si se preda Domnului. Bill nu o impiedica, insa el nu face nicio schimbare.

In Africa, Lowell, sotul Josefinei, se imbolnaveste de febra neagra si moare la scurt timp dupa intoarcerea in tara. Bill telefoneaza: “Josefina, iarta-ma, dar nu pot veni la inmormantare. Am tinut pre mult la Lowell. E unul din cei doi pe care sigur Dumnezeu ii va lua in cer.” “Dar cine e al doilea?”- intreaba Josefina . Bill raspunde: “Tata, desigur”. Acel tata cu care fusese in conflict si de care abia astepta sa se desparta.

Indurerata dupa pierderea sotului, Josefina este invitata de conducerea bisericii sa pastoreasca o comunitate, insa ea refuza oferta. Apoi o accepta. Este chiar saptamana de rugaciune si Josefina se intreaba ce sa faca . Urca la amvonul bisericii si povesteste fratilor ei de credinta despre Bill. Cu totii se hotarasc , dupa ce isi marturisesc pacatele si isi rezolva diferendele, sa se roage pentru Bill. O saptamana de rugaciune pentru Bill…Joia urmatoare, Josefina primeste de la Marie, sotia lui Bill, o scrisoare in care este anuntata ca Bill si-a ars toate tigarile si a indepartat tot alcoolul din casa.

Trece inca o luna de rugaciune pentru Bill si, intr-o dimineata, primeste un telefon de la Marie, in care ii povesteste ce s-a intamplat. Intr-o dimineata, vede usa sufrageriei intredeschisa, intra si il vede pe Bill  in halat, plangand in hohote. “Ce s-a intamplat, Bill?”  “Nu, nu a fost o halucinatie. Cheama repede pastorul si va voi povesti!”

Pastorul vine in graba si Bill povesteste cum, in acea dimineata, isi citea ziarul. Deodata, o Fiinta maiestoasa, dar cu chipul bland, se aseaza langa el, isi pune mainile strapunse pe genunchii lui Bill si-i spune cu o voce dulce: “Bill, am favoarea sa-ti fac o cerere.” “Orice, Doamne “  “Bill, am o mare povara, o mare sarcina de indeplinit inainte de a veni a doua oara. Sa ma refer numai la tine: trebuie sa dau raspuns la mai mult de 50 de ani de rugaciuni ce s-au inaltat numai pentru tine. Tatal tau si mama ta zac pe patul lor de pulbere si nu mai pot nadajdui sa te vada in imparatia Mea. Dar, Bill, vreau sa le prilejuiesc bucuria de a te vedea punandu-ti cununa pe cap. Ah, vreau sa vad cat de fericiti vor fi ei atunci !”

Bill se prabuseste. Nu mai spune nimic. Inima ii e zdrobita. Insusi Mantuitorul s-a coborat la el, pacatosul, razvratitul. In acea dimineata, Bill se prabuseste la piciorul crucii: “Doamne, iti apartin.”

Si toate acestea, dupa 50 de ani…

Se poate lua prada celui puternic? Poate sa scape cel prins din prinsoare ?

“Da, zice Domnul, prada celui puternic ii va fi luata si cel prins de asupritor va scapa. Caci Eu voi lupta impotriva vrajmasilor tai si voi scapa pe fiii tai.” ( Ieremia 31, 17 )

Sa nu obosim niciodata in a crede in puterea si in providenta divina ! Acolo unde noi, ca parinti, nu mai vedem nicio cale de salvare pentru copiii nostri, Dumnezeu mai are mii de cai prin care poate lucra la salvarea lor. Credem lucrul acesta ?

“Credem, Doamne, ajuta necredintei noastre !”

 

 

Lori Balogh

http://www.loribalogh.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s