Marturisirea Pacatelor: Ce este, de ce trebuie si cum trebuie?


costica-macoveciuc

Marturisirea este de a vorbi tu, cu gura ta, ceea ce Duhul Sfant iti vorbeste in cugetul tau cand te mustra si te constientizeaza de pacatul tauDacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. – 1 Ioan 1:9

Daca eu spun ca nu am pacatuit, odata, ma insel pe mine insumi si nu sunt adevarat, nu sunt realist. Adevarul nu este in mine. Asta in raport cu mine insumi. Dar daca eu spun ca nu am pacatuit, [cand de fapt am pacatuit] problema este mult mai grava. Ca spune 1 Ioan 1:10 ca Il facem mincinos pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca Dumnezeu este in cer. Imi vede trairea mea. Ma cunoaste. Stie ce gandesc. Stie ce fac in ascuns. Stie cum vorbesc, cum actionez si lui Dumnezeu nu-i place felul meu de-a fi. Si daca lui Dumnezeu nu-i place un lucru din viata mea si Dumnezeu, prin Duhul Sfant, vine si imi vorbeste la nivelul cugetului si imi spune: „Lucrul acesta , vorba aceasta, atitudinea aceasta pe care ai facut-o, nu Imi place. Este gresita. Este pacat.”

Si eu, daca nu admit lucrul acesta  si nu vorbesc  exact asa cum vorbeste Duhul Sfant in cugetul meu, sa spun: „Da, Doamne. Este pacat. Eu am facut lucrul acesta.” Daca spun: „Eu n-am facut. Nu. Nu-i pacat.” Atunci, problema este ca din cele doua vorbiri, cand doua vorbiri nu seamana una cu alta, inseamna ca una-i adevarata si una-i mincinoasa. Una-i falsa. Daca eu am pretentia ca vorbirea mea-i adevarata, ca eu n-am pacatuit, ca ceea ce eu am facut nu este rau, inseamna ca vorbirea lui Dumnezeu ii mincinoasa sau ii falsa. Eu Il fac mincinos pe Dumnezeu care a vorbit prin Duhl Sfant cugetului meu si a spus: „Tu ai facut un lucru si lucrul pe care l-ai facut este rau. Este pacat.

Si atunci, observati dvs. ca  marturisirea pacatelor nu este doar o chestiune de a admite in fata oamenilor: „Da, am pacatuit.” E o chestiune de a admite in fata lui Dumnezeu ca am pacatuit. Si gravitatea ei consta in faptul ca daca eu spun „nu”, cand Dumnezeu spune „da”, inseamna ca eu pretind ca eu sunt adevarat si Dumnezeu minte. Si in asta consta gravitatea faptului ca nu vreau sa marturisesc.

Si mai spune ceva aici Ioan: „Daca spunem ca n-am pacatuit, nu numai ca Il facem mincinos pe Dumnezeu Cuvantul lui Dumnezeunu ramane in noi.” Noi nu putem pretinde ca traim prin Cuvant, ca suntem ascultatori de Cuvantul lui Dumnezeu cata vreme nu suntem dispusi sa marturisim, adica, sa avem aceeasi vorbire pe care Dumnezeu prin Duhul Sfant o are in cugetul nostru; noi sa o rostim cu gura noastra fata de Dumnezeu si daca este cazul, fata de semeni. Asta este marturisirea.

Marturisirea pacatelor are un scop inalt si anume, refacerea partasiei cu Dumnezeu. (1 Ioan 1) De ce imi trebuie mie marturisirea?

  1. Relatia mea cu Dumnezeu s-a rupt si de aici vin toate consecintele. Marturisirea pacatelor reface relatia cu Dumnezeu.
  2. Poate sa te scuteasca de boli care Dumnezeu le lasa ca urmare a unor pacate comise.
  3. Marturisirea pacatelor, din moment ce reface relatia cu Dumnezeu, mai presus de sanatatea aceasta fizica, produce sanatatea psihica.

S-au facut uneori abuzuri in ceea ce priveste marturisirea pacatelor. Exista unele situatii in care fratii, crednciosii, fac cumva presiune: Trebuie sa te marturisesti. Trebuie sa te marturisesti. Si oamenii, credinciosii, nu se simt prea confortabili in procesul acesta al marturisirii. Daca nu intelegem exact ce este marturisirea pacatelor, atunci marturisirea va fi lucrul cel mai urit, cel mai nedorit si pe care il vom cauta sa il ocolim cu desavarsire pentru ca marturisirea, inteleasa gresit, inseamna sa te duci, sa te pleci in fata unui om  la fel de pacatos ca tine. Sau sa spui ca ai facut rau, ca ai gresit si sa-ti dai pe fata, sa devii vulnerabil. Sa-ti dai pe fata starea ta, sa recunosti ca esti vinovat si lucrul acesta nu este placut nimanui. Nimanui, din natura lui umana, nu-i place lucrul acesta. Observati ca marturisirea pacatelor nu este un lucru natural pentru firea sau natura noastra umana cazuta. Daca ea ar fi natural, nu ar trebui sa fie o porunca, sa ne marturisim pacatele pentru ca am face-o de la sine. De exemplu, dar focul frige, nu trebuie sa-i dai porunca sa friga. El te frige oricum, fara sa-i dai porunca. Este in natura lui sa friga.

Dar in natura omului nu este sa se marturiseasca. Si totusi, marturisirea, poate sa devina un lucru dorit de noi si practicat de noi din convingere  ca este necesara. Pentru aceasta, trebuie sa o intelegem. Ce anume e marturisirea pacatelor?

Costica Macoveciuc. Marturisirea Pacatelor; Ce este, de ce trebuie, si cum trebuie?

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s