Rugăciunea lui Isus


Poetul:

„Şi Mă rog nu numai pentru ei,ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”(Ioan 17:20)

De dincolo de moarte şi-nviere,
De clipa-n care-am fost şi eu săpat
În palmele-Ţi făcute mângâiere,
Vine-o imagine ce-mi dă putere
Şi-n ea te văd,Isus,cum Te-ai rugat.

Se-ntrevedea,doar,ceasul jertfei sfinte,
A sacrificiului mântuitor,
Când Tu,în rugăciunea Ta fierbinte
Cereai ceva Cerescului Părinte:
Să fie pentru-ai Tăi ocrotitor.

Încredinţai în mâna Sa de Tată
Nu doar pe cei câţiva din jurul Tău
Ci,peste vremi privind,mulţimea toată
A celor ce-auzind vor crede-odată,
Rugându-Te:”Păzeşte-i de cel rău”.

Tu mijloceai atunci şi pentru mine,
Ca pentru toţi acei care,crezând,
Se vor apropia de cer,de Tine,
Şi,Doamne,eu mă simt atât de bine
Sub scutul rugăciunii Tale stând.

Cât paşii mei Te vor urma pe cale
Şi crezul fi-va-n Tine ancorat,
Pot să tot vină viscole-n rafale
Căci eu,în sfera rugăciunii Tale,
De mâna Tatălui sunt apărat.

Îţi mulţumesc,Îţi mulţumesc,Isuse,
Pentru speranţă,dragoste,porunci,
Pentru jertfirea Ta,ce mai presus e
Ca toate jertfele ce-au fost aduse,
Şi pentru…rugăciunea Ta de-atunci!

Simion Felix Martian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s