Anotimpul slavei (Meditație de noiembrie)


  Mi-a drapat fereastra cu melancolie Toamna pe sfârșite, vânătă-n obraz, Și prin desfrunzirea apăsând pustie, Lăcrimând cu ploaie bate în pervaz. Din calești de ceață dă risipei brume Prin păduri tăcute stinse-n muguri orbi, Și-aruncând hlamida rece peste lume Se înstăpânește trâmbițând prin corbi. Vara-i amintire, strop de nostalgie, Iarna-și pregătește sania de drum,…

Sonetul harului


    Mă-ncalță ambiții la noi escalade Spre culmi de sfințire tivite cu cer, Și funia Legii mă-ncinge sever Când urc printre steiuri căzând în cascade. Mă surpă abruptul de zloată și ger Și treptele scării sunt vechi eșafoade, Dar urc înfruntând și vultani și tornade Spre vârful din neguri țesute-n mister. Mi-e greu să…

Manifest pentru lumină


  Nu-i veacul acesta un timp de lumină, Chiar dacă țâșnesc irizări de neon Din nimbul de care cu fală se-anină, Iar laserul- rege se urcă pe tron. Cunoașterea crește, prin rupte perdele Vedem mai departe, privind îndrăzneț, Pășim demolând ruginite zăbrele Și credem că veacul acesta-i măreț. Dar nu-i decât zbaterea noastră prin care…

Îmbrățișarea tragică a minei


  S-a zvârcolit adâncul dureros Și orășelul a-nceput să geamă Văzând că debutează-o nouă dramă Cu țipătul de groază: Ce-o fi jos? Căci sus „la ziuă” totul clocotea Într-un amestec tragic de sirene, Oftaturi, groază, lacrimi prinse-n gene, Lângă speranța pâlpâind abia. A dat iar mina tragicul sărut, A dat din nou sinistra-mbrățișare, Care strivește…

Ploaie de toamnă


  Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși, Din norii suflecați gospodărește Și pomii-s uzi și reci și interziși Și frunza-ngălbenită răgușește. Un univers de umezeală gri Se-nstăpânește peste tot și toate Și veșnicul „a fi sau a nu fi?” Are soluția-n…umiditate. De-atâta rece și de-atâta sur A zgribulit și aripa nădejdii, Făcând din zbor doar un…

Sonet înflăcărat


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Când îmi drapez cu vată epitetul Și-ncalț cu pâslă fiecare verb, Pot să mă dărui versului ca șerb, Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul. Nu cântă versul sub condei imberb Ce nu-i cunoaște focului secretul, Și doar scâncește jalnic alfabetul Nealtoit pe un imbold acerb.…

Sonet de octombrie


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Fiori de zori cu sărutări de brume Sucombă-n dimineți întârziate, Când pleoapa orizontului se zbate Și curge mierea soarelui pe lume. Cortina ceții tocmai ridicate, Cu albul dens de vălurate spume, Dezvăluie privirii noi albume Cu pozele-n aramă ferecate. E bogăție-n roade și-n culoare, Având în palma…

Pace sfântă


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”(Filipeni 4:7) Când mersul mi-e doar un târâș pe cuie, Durerii deschizându-i văgăuna, Mă-ntreb dacă trăirea și furtuna Nu merg la braț pe-aceeași cărăruie, Îngemănate pentru totdeauna. Resimt cu lacrimi chiar…

Sonet atemporal


Îmi plouă-n gânduri ticăituri seci Și cad secunde-n ploaia agasantă, Ca, țintuit de-a timpului secantă, Să simt că am pe zile ipoteci. Pendula mă marchează obsedantă Făcându-mă prizonier pe veci, Dar simt că sunt către netimp poteci Și către evadare variantă. Da, am găsit sub ploaia de secunde Umbrela veșniciei, un trofeu Care de timp…

Gândul veșniciei


Mă strânge timpul, mi-a rămas prea mic Căci crește-n mine gândul veșniciei, Și din clepsidre sparte mă ridic, Brodând netimp cu firul bucuriei. Noroiul vremii-mi urcă spre genunchi Făcându-mi mersul luptă încordată, Dar îl sfidez, strigându-i din rărunchi: N-o să-mi ajungi la aripi niciodată! Pot, ca și Pavel, totul în Cristos, Și tot prin El…

Copii răpiți


Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu, Când se răpeau de lângă mame prunci, Și căutăm la boala ei remediu Dar boala-i mai perfidă ca atunci. Azi hoții se îmbracă-n legi smintite Punându-și nimb de înger păzitor, Dar ne strivesc copiii sub copite Când călăresc peste destinul lor. Sub masca unei griji exagerate Dau lecții de iubire la…

Alex și Alexandra (Dedecație căsătorie)


Alex și Alexandra (Vulcan, 18 iunie 2017) Zidirea toată este prin Cuvânt, E prin acel primordial: „Să fie!”, Iar peste toate, ca deznodământ, L-a pus pe om, făcându-l din pământ, Pe care l-a-mplinit dându-i soție. Așa-a fost în Eden, și tot așa Familia își va urma cărarea: Mereu un țel, mereu un „el” și-o „ea”,…

Ziua Cincizecimii


E iarăşi sărbătoare în cetate, E iarăşi forfotă-n Ierusalim, Din patru zări aici sunt adunate Să dea cinstire Legii, gloate, gloate, E ca un furnicar oraşul plin. Căci Dumnezeu urmează să-mplinească Un plan vestit de veacuri prin Ioel Şi vrea ca mii de martori să privească Şi mai pe urmă să mărturisească Ce minunat e când lucrează El. Aici stau ucenicii cu durere În urma despărţirii de Isus, Lipsiţi de îndrăzneală, de putere, Dar aşteptând promisa mângâiere Prin Duh mângâietor, venind de Sus. Speranţa-i ţine-acuma împreună Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh, Când deodată, deşi-i vreme bună, Un sunet ca de vânt, ca de furtună, Porneşte fără veste din văzduh, Şi, împărţite peste fiecare, Din cer venind, coboară limbi de foc; Aceasta-i aşteptata revărsare, E ploaia-nviorării pe ogoare Vestită din vechime prin prooroc. Uimind apoi mulţimile-adunate Au început în limbi a le vorbi, În limbi de ei încă neînvăţate, În limbi care prin Duhul le-au fost date Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi. Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească Cuprins de focul viu, cuprins de zel, De îndrăzneală-n Duh, nepământească, Şi oamenilor să mărturisească De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel. Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării În urma îndrăzneţului cuvânt. Ei au primit pecetea îndurării Şi-mbrăţişarea binecuvântării Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt. *** Când n-avem îndrăzneală la mulţime, Nici foc în noi să Te mărturisim, Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime Şi lasă peste noi flăcări divine, Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim. Mai toarnă, Doamne, foc în adunare, Redeşteptării sfinte să-i dăm glas, Simţind în noi a cerului chemare În Duh să Îţi aducem închinare, Înaintând spre ceruri pas cu pas. Mai lasă vâjâitul să răsune Şi casa zgudui-o din temelii Ca veşnic treji, veghind în rugăciune, Atunci când trâmbiţa o să răsune…

Păstorul mioriței


Coboară cerul pe-un picior de plai Cu soarele împrăștiat prin iarbă, Și-n tâmpla lui izvoare par să fiarbă În limpezimi venind din guri de rai. Dar tihna-nstăpânită-aici din veci Îmbracă astăzi lacrima ce doare, Căci nu-nflorește iarba cu mioare Și-n straiul muntelui se sting poteci. Și nici cavalul nu cântă de dor La stâna care-n…

Primăvară bizară


„ Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza 8:22) Bat din palme norii scuturând zăpadă, Act care-n scenariu nu era trecut, Și-adierea caldă azi e cavalcadă, Vânt ce-ngheață floarea numai c-un sărut. Pe decorul verde se chircesc corole Ce râdeau în soare…

Tristeți pascale


S-a jucat pe scena lumii Învierea Cu decor de soare, amplu, fastuos, Și curgea lumina cerului ca mierea Peste sala plină ce scanda: Chris-tos! Dar cortina cade, ca orice cortină, Cum oricare dramă are-un act final, Pleacă spectatorii ce-au luat lumină, Dar evită-n grabă arcul triumfal. Pot intra în viața veșnică prin cruce, Căci Eroul…

Mister şi Înviere


Înconjurat de semne de-ntrebare Care ţeseau un văl de-adânc mister, Tu ai trecut prin lumea trecătoare, Isuse,torţă călăuzitoare, În drumul Tău din cer şi către cer. Vii întrebări îşi căutau răspunsul Când Te-ai născut în chip miraculos Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?” „E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?” Poate a fost doar curiozitate, Sau poate chiar erau setoşi de har, Dar vrând să scape de-ambiguitate Ei Te-au tratat cu agresivitate Testându-Ţi nemurirea pe Calvar. Divine mâini cu mângâieri sublime Au plâns atunci cu lacrimi rubinii Muşcate de piroane, cu cruzime, Când răutatea clocotea-n mulţime Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii. Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea S-a transformat în beznă pe pământ, S-a zguduit din temelii zidirea Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea Iar trupul era pus într-un mormânt. Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare S-a deplasat, scăpat de sub control, Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare Când au văzut călăii, cu stupoare, Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol *** Nu am să pot, oricât aş vrea de tare, Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns Că prin jertfirea Ta mântuitoare Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare, Căci înviind în mine, mi-ai răspuns. Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde” Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister, De-aceea aş dori ca orişiunde Să pot şi eu la întrebări răspunde, Să fiu o călăuză către cer. Amin Simion Felix Marțian

Mister şi Înviere


Înconjurat de semne de-ntrebare Care ţeseau un văl de-adânc mister, Tu ai trecut prin lumea trecătoare, Isuse,torţă călăuzitoare, În drumul Tău din cer şi către cer. Vii întrebări îşi căutau răspunsul Când Te-ai născut în chip miraculos Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?” „E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?” Poate a fost doar curiozitate, Sau poate chiar erau setoşi de har, Dar vrând să scape de-ambiguitate Ei Te-au tratat cu agresivitate Testându-Ţi nemurirea pe Calvar. Divine mâini cu mângâieri sublime Au plâns atunci cu lacrimi rubinii Muşcate de piroane, cu cruzime, Când răutatea clocotea-n mulţime Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii. Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea S-a transformat în beznă pe pământ, S-a zguduit din temelii zidirea Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea Iar trupul era pus într-un mormânt. Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare S-a deplasat, scăpat de sub control, Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare Când au văzut călăii, cu stupoare, Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol *** Nu am să pot, oricât aş vrea de tare, Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns Că prin jertfirea Ta mântuitoare Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare, Căci înviind în mine, mi-ai răspuns. Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde” Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister, De-aceea aş dori ca orişiunde Să pot şi eu la întrebări răspunde, Să fiu o călăuză către cer. Amin Simion Felix Marțian

Cristos e viu


Din cronicile multiseculare, Deodată, colbul a fost risipit De dangăte de bronz, răsunătoare, Cuprinse-n texte vii, clocotitoare, În profeţia ce s-a împlinit, Când printre oameni a venit Mesia, Cu chip de om şi totuşi Dumnezeu; În bezna lumii El a fost făclia Şi cheia ce deschide veşnicia, Modelatorul unui nou credeu. Timidă la-nceput, noua credinţă S-a metamorfozat în vâlvătăi, Căci Domnul dovedea, cu prisosinţă, Că a venit să-aducă biruinţă Şi viaţă veşnică pentru ai Săi. În juru-I se strângeau, tot mai aproape, În legătura harului deplin, Cei ce voiau trecutul să-şi îngroape, Cei ce-au văzut cum lacrime, potoape, Le-a şters acest Învăţător divin. Părea că totul merge foarte bine, Dar au fost devastaţi de uragan Şi crezul lor s-a prăbuşit, ruine, Când L-au văzut pe Cel din slăvi divine Frângându-Se, umil, sub bici roman. Nu, nu era uşor să înţeleagă Că Cel scuipat era din cer venit Şi că Acel care-a venit să dreagă Relaţia-ntre Cer şi lumea-ntreagă Se stinge pe o cruce, răstignit. Era de necrezut deznodământul: Chiar pe Cristos o groapă-L înghiţea? Mai grea ca piatra ce-nchidea mormântul, Mai grea, se pare, ca întreg Pământul Era-ndoiala ce îi apăsa. O, bieţi copii, unde vă e credinţa Şi cunoștința voastră din profeţi? Acolo e trecută suferinţa Şi moartea, însă e şi biruinţa, Nu vă-ndoiţi de ce o să vedeţi. Căci au sosit şi zorii învierii Şi din înalt, ca fulgerul venind, Coboară-un înger, cad ca morţi străjerii Şi din abisul negru al durerii Cristosul iese, moartea biruind. *** E viu în veci Cel ce-a învins mormântul Şi-acum e-aici, poţi să Îl simţi, de crezi, Deschide-ţi inima, primind Cuvântul, Şi-apoi, pornind spre El cu tot avântul, Nu te-ndoi că o să Îl şi vezi. Amin Simion Felix Marțian

Dealul Căpățânii


Din încreţirea scoarţei, tind spre soare Piscuri semeţe, ce se pierd în nori. Imaginea lor plină de grandoare Te copleşeşte şi îţi dă fiori. Însă nici unul n-are să rămână Săpat în cronici şi zidit în legi, Ca dealul cu aspect de căpăţână Unde-a venit salvarea lumii-ntregi. Un deal anost, lipsit de măreţie, Că numai crucile creşteau pe el, Avea, la cumpănă de vremi, să fie Altar de jertfă pentru Sfântul Miel. Pe fruntea lui s-a înălţat o cruce, Ca axă pentru-ntregul Univers, Pe care-un Fiu la Dumnezeu se duce Şi izbăvirea vine-n sens invers. Un deal care a zguduit zidirea Şi-a-nfăşurat-o-n întuneric greu, Când se stingea în duh Neprihănirea Şi Dumnezeu striga spre Dumnezeu. Din dealul cu aspect de căpăţână Mai curge sângele izbăvitor, Pământul sterp a zămislit fântână, Izvor de dor, dor tămăduitor. Amin

Rugăciunea lui Isus


„Şi Mă rog nu numai pentru ei,ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”(Ioan 17:20) De dincolo de moarte şi-nviere, De clipa-n care-am fost şi eu săpat În palmele-Ţi făcute mângâiere, Vine-o imagine ce-mi dă putere Şi-n ea te văd,Isus,cum Te-ai rugat. Se-ntrevedea,doar,ceasul jertfei sfinte, A sacrificiului mântuitor, Când Tu,în rugăciunea Ta fierbinte Cereai ceva Cerescului Părinte: Să fie pentru-ai Tăi ocrotitor. Încredinţai în mâna Sa de Tată Nu doar pe cei câţiva din jurul Tău Ci,peste vremi privind,mulţimea toată A celor ce-auzind vor crede-odată, Rugându-Te:”Păzeşte-i de cel rău”. Tu mijloceai atunci şi pentru mine, Ca pentru toţi acei care,crezând, Se vor apropia de cer,de Tine, Şi,Doamne,eu mă simt atât de bine Sub scutul rugăciunii Tale stând. Cât paşii mei Te vor urma pe cale Şi crezul fi-va-n Tine ancorat, Pot să tot vină viscole-n rafale Căci eu,în sfera rugăciunii Tale, De mâna Tatălui sunt apărat. Îţi mulţumesc,Îţi mulţumesc,Isuse, Pentru speranţă,dragoste,porunci, Pentru jertfirea Ta,ce mai presus e Ca toate jertfele ce-au fost aduse, Şi pentru…rugăciunea Ta de-atunci! Simion Felix Martian

Înflorire


„Se arată florile pe camp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.” (Cântarea cântărilor 2:12) Gerul se resoarbe și, ieșind din scenă, Scutură dramatic al cortinei fald, Iar din rădăcina timpului, perenă, Primăvara intră îmbrăcată-n cald. Este grea lumina însolzată-n aur, La fereastra vieții năvălind șuvoi, Și-mpărțind regește din acest…

Dor de verde


Ieșind pe prispa unui gând răzleț Ca să-mi întind ideile la soare, Am fost izbit de valul de culoare Cu creasta de un verde pădureț. Am scris cu pana înmuiată-n cer Și-n auriu de țarină fertilă, Dar o să scriu, mi-am zis, cu clorofilă, Cu dor de verde renăscut din ger. Și m-am lăsat pătruns…

De Ziua Mondială a Scriitorilor:La mulți ani, condeieri!


Nu izbucnesc dintre coperți stindarde Și nici trompeți nu sună pe alei, Numai nucleul slovei care arde Cinstește azi, cu-nfiorări de coarde, Pe cei ce-n scris respiră prin condei. Și lexicul pestriț se-aliniază Ascultător la linia de start, Dospind geneze-nmugurite-n frază, Ca, erupând în lavă de amiază, Să-mbrace universul în brocart. Eu scriu, tu scrii,…

Dor de armonie


Când pe-al Genezei amplu portativ Și-a așezat Divinul partitura, În toate i-a desăvârșit măsura, Cu armonia la superlativ. Și sub bagheta tainicei Puteri Un cor imens era zidirea toată, Cântând în „bun major” ,înaripată, Și în „frumos diez”, cu adieri. Dar suflul răului a răvășit De pe stativ întreaga partitură, Cu dezacorduri semănate-n ură, Și…

Sonet de Duh


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Odăjdii par să se încopcieze Pe sufletul cu-al Duhului însemn, Când în potopul viu de untdelemn Se-neacă ghizduri, diguri şi faleze. Numai altarul se înalţă demn Din marea care pare să troneze, Purtând în foc de tainice geneze, Spre ceruri, gongul rugilor, solemn. Şi-n tainica, mirabila unire…

Maria Luca

Mi-e dor de-o clipă de tăcere…


Mi-e dor de-o clipă de tăcere Să pot păși-n lăuntrul meu Să caut acolo frumusețea Lăsată-n dar de Dumnezeu… Să răsfoiesc prin cartea vieții Pe calea dulce-a amintirii Să reînvii măcar în minte Minunea tainică-a iubirii Și-apoi, învigorat și sigur Să mă întorc…din nou s-alerg În viața trepidând de zgomot Să-nvăț iubirea să culeg… Trec anii unul după altul Cu fericiri sau cu durere Iar mie parcă tot mai des Mi-e dor de-o clipă de tăcere! Vulcan-06-01-2017       Maria Luca

E iarăși, Doamne, românimea-n stradă


E iarăși, Doamne, românimea-n stradă Cu răzvrătiri crescând peste borduri, Și-n osul ei se-aud pârâituri, Politica trecând ca o tornadă. Ne amăgim de-aproape trei decenii Și parcă ne-ar plăcea să fim mințiți, Când cei votați ne fură lăcomiți Și-apoi ne-mbrobodesc cu stupizenii. Am mai schimbat culorile, cu anii, Ca să ne amăgim multicolor Și-am suferit…

După Sărbători


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Doar un covor de cetină uscată Lipsit de strălucire, de culori, Din ramura de brad, sacrificată, Mai aminteşte că „a fost odată” O atmosferă…ca de sărbători. Gonit de timp se stinge prin unghere Ecoul clopoţeilor de-argint, Şi un colind de ieri, acum tăcere, Cu-o ultimă zvâcnire de…

Bilanț spiritual


A mai trecut un an şi altul vine Pe-ale genezei tainice cărări; Timpul n-are lungime sau lăţime, Valoarea clipei e cuprinsă-n sine Şi se măsoară în realizări. La pragul dintre ani, cei prinşi de glie Îşi fac bilanţul strict material, Dar cei ce-şi strâng comori în veşnicie Şi se silesc pentru Împărăţie, Recurg la un…