Sonetul harului


    Mă-ncalță ambiții la noi escalade Spre culmi de sfințire tivite cu cer, Și funia Legii mă-ncinge sever Când urc printre steiuri căzând în cascade. Mă surpă abruptul de zloată și ger Și treptele scării sunt vechi eșafoade, Dar urc înfruntând și vultani și tornade Spre vârful din neguri țesute-n mister. Mi-e greu să…

Sonet înflăcărat


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Când îmi drapez cu vată epitetul Și-ncalț cu pâslă fiecare verb, Pot să mă dărui versului ca șerb, Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul. Nu cântă versul sub condei imberb Ce nu-i cunoaște focului secretul, Și doar scâncește jalnic alfabetul Nealtoit pe un imbold acerb.…

Sonet de octombrie


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Fiori de zori cu sărutări de brume Sucombă-n dimineți întârziate, Când pleoapa orizontului se zbate Și curge mierea soarelui pe lume. Cortina ceții tocmai ridicate, Cu albul dens de vălurate spume, Dezvăluie privirii noi albume Cu pozele-n aramă ferecate. E bogăție-n roade și-n culoare, Având în palma…

Sonet atemporal


Îmi plouă-n gânduri ticăituri seci Și cad secunde-n ploaia agasantă, Ca, țintuit de-a timpului secantă, Să simt că am pe zile ipoteci. Pendula mă marchează obsedantă Făcându-mă prizonier pe veci, Dar simt că sunt către netimp poteci Și către evadare variantă. Da, am găsit sub ploaia de secunde Umbrela veșniciei, un trofeu Care de timp…

Sonetul luminii


Țâșnind cu vigoare din plete solare, Lumina-mbrăcată în strai rogvaiv Ne-nvăluie-n falduri de foc, posesiv, Și vieții-i dă sevă în aripi, să zboare. Ne cântă pe-al pleoapelor viu portativ, Punându-ne-n iriși a florii culoare, Și-n clocot de vii energii creatoare Lumina devine și scop și motiv. Dar pentru că bezna apare frecvent, Punându-și lințoliul cernitelor…

Sonet de Duh


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Odăjdii par să se încopcieze Pe sufletul cu-al Duhului însemn, Când în potopul viu de untdelemn Se-neacă ghizduri, diguri şi faleze. Numai altarul se înalţă demn Din marea care pare să troneze, Purtând în foc de tainice geneze, Spre ceruri, gongul rugilor, solemn. Şi-n tainica, mirabila unire…

Sonetul căinţei


Un ghem, o încâlceală de strădanii Mi-e asudatul univers imund, Unde și razele care-l pătrund Vin dinspre orizontul de jelanii. Aș vrea să gust și eu un zbor rotund Având aripi de imnuri și cazanii, Iar inima marcată de pisanii Să se îmbrace în senin fecund. De-aceea vreau căinței să-i dau glas În rugăciunea mea…

Sonet de septembrie


Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Pe cerul toamnei săgetat de zbor Se scrie-a despărțirii elegie, Cu aripa, pe-albastra lui hârtie, Muiată-n călimara vreunui nor. Plecarea migratoarelor, târzie, Ne sărăcește numai în decor, Căci din pământul veșnic roditor Țâșnește a recoltei bogăție. Septembrie-nflorește cu ghiozdane Și-și clopoțește frenezia-n școli Pornind spre-ale cunoașterii filoane,…

Sonetul biruinței


Pe calea jalonată de constrângeri Sărut cu talpa goală mărăcini, Și ochii mi-s de întuneric plini, Căci nu mai văd lumină-n geam la îngeri. Se năpustesc din negre vizuini Ispitele cu sângerii răsfrângeri, Și viața mi-e țesută din înfrângeri Când prind în deznădejde rădăcini. Dar dacă fac din rugăciuni zăgazuri, Când viața-n iureșu-i dezlănțuit Se…

Sonet feroviar


Să semănăm pe tot pământul gări, Căci vrea paralelismul să ne-absoarbă Și, molipsiți de indolență oarbă, Ne ignorăm, imuni la abordări. Macazurile risipite-n iarbă Vor da noi șanse de intersectări, De noi scântei, de tainice vibrări, Și dragostea putea-va iar să fiarbă. Ducem cu noi, absurd și violent, Pe linii paralele neiubirea, Cu egoismul ca ecartament, Dar, la macaz oprindu-ne privirea, Ne vom cunoaște într-un nou prezent Și vom cunoaște…și Dumnezeirea! Amin Vulcan, 24 iunie 2015    Simion Felix Marțian

Sonet de februarie


De mușcătura crivățului arsă Scâncește alb pădurea prin nămeți, Și negrul croncănit, născând tristeți, În gri rescrie partitura ștearsă. Scrâșnesc zăpezi în sure dimineți, Și-n gerul care valuri se revarsă Doar hornul cald, suindu-și lâna toarsă, Mai dă speranțe pașilor răzleți. E rece lumea de indiferență Și-n gerul urii oamenii trosnesc Pășind cu neiertarea în…

Sonet de octombrie


Fiori de zori cu sărutări de brume Sucombă-n dimineți întârziate, Când pleoapa orizontului se zbate Și curge mierea soarelui pe lume. Cortina ceții tocmai ridicate, Cu albul dens de vălurate spume, Dezvăluie privirii noi albume Cu pozele-n aramă ferecate. E bogăție-n roade și-n culoare, Având în palma cerului sorginte De unde curg ca binecuvântare, De-aceea dăltuiesc febril cuvinte Să pună gratitudinea-n valoare: Îți mulțumim cu inima, Părinte! Vulcan, 13 octombrie 2014     Simion Felix Martian

Sonet fierbinte


În vatra vieții focul e aprins Și-o ardere e mersul înainte, Iar clocotul intens din simțăminte Îl definește, iată, dinadins. Din foc se nasc iubiri cu jurăminte Și-n lava patimii e jar încins, Iar arta poartă focul ei nestins În note, în culori și în cuvinte. E foc în viață, viața e un foc, O flacără arzând…printr-o minune Neînțeleasă, uneori, deloc. Dar, Doamne, eu te rog, în mine pune Mai  mult de toate astea la un loc: Un foc divin, să  ard în rugăciune! Amin Vulcan, 18 august 2014    Simion Felix Martian

Sonetul verii


Se-mbrăţişează caldul cu seninul În vremea dintre două rourări, Şi năvălind şuvoi, din patru zări, Îşi varsă verdele cu zel preaplinul. Doar lanul se-aureşte-n aşteptări Să-şi împlinească-n coacere destinul, În pâinea ce va-nmiresma căminul Când vara va cânta prin treierări. E cald şi e frumos, şi-atât de bine Când straiul verii râde înflorat, Dar coacerea e rostul verii-n sine. De-aceea, Doamne, pentru crezul dat Şi care-i încă mult prea crud în mine, Dă-mi coacere, Te rog, ne’ntârziat! Amin Vulcan, 25 iunie 2014 Simion Felix Marțian

Sonetul ploii


Pe umerii zilei lumina difuzăÎşi caută drumul prin nord şi prin sud,Prin estul şi vestul ce-n ploi se exclud,Şi ziua, ea însăşi, ne pare ursuză.De ploaie veşmântul pământului udAtinge cu gheaţa-i şi pleoapă şi buză,Şi-n curgerea tristă ce tihna-şi refuzăE umed şi sâmburul gândului nud.Dar cum printre picurii grei care cadVăd viaţa în verde trăindu-şi seninul,Când fruntea-şi ridică spre nori un răsad,În ploaie văd harul ce-l toarnă Divinul,Şi strig, cu genunchii în iarba de jad:Dă ploaie, Părinte, şi vieţii fă-i plinul!Amin Vulcan, 16 mai 2014 Simion Felix Marțian

Sonetul crucii


Și lemnul se stingea a sacrificiu,Dezmoștenit de propria-i pădure,Când, cunoscând sărutul de secure,Se-ncrucișa tăcut pentru supliciu.A-mbrățișat damnați prin vremi obscure,Dar ce purta acum pe frontispiciuEra-nceputul unui edificiuÎn care Domnul slavei să se-ndure.Un lemn, o cruce se-nfrățea cu slavaSub mușcături atroce de piroaneCând lumea își scuipa spre ea otrava,Dar Cel crucificat, prins de frisoane,Înnobila iar, prin iertare, pleava:Pe ei, pe noi, pe mii de milioane!Amin28 apr. 2013

Sonetul primăverii


Pe frunza înfăşată-n verde viu Lumina a luat în greutate, Şi-atinsă de priviri dezmănuşate Sfioasă se încinge-n rubiniu. Din tolba de culori înmiresmate Curg curcubeie pe un vechi crochiu Dând vieţii un tablou sonor, zglobiu, Tablou de sentimente înrămate. Sorbind avid frumosul din privire, Cu primăvara-n ochi renasc şi eu Trăindu-mi bucuria cu uimire Şi, împrimăvărat în duhul meu, Aduc ofrandă flori de mulţumire Părintelui vieţii, Dumnezeu. Vulcan, 12 martie 2014     Simion Felix Marțian

Dor de zbor


Doar gândul fâlfâie înaripat, De pe planeta mea cu ochi albaştri Pornind prin univers la colindat, În zbor cu aştrii. Îl simt cum soarbe spaţiu cu nesaţ În universul fără bariere, Cântând, cu galaxiile la braţ, A netăcere. Doar gândul gustă zborul spaţial Intersectând orbite fără jenă, Căci eu mai sunt aici, material, Pe vechea scenă. Dorind, mă doare dorul de-a zbura, Nemărginindu-mă şi eu, ca gândul, Şi universul, în splendoarea sa, Îmbrăţişându-l. Doar gândul zboară-atotcuprinzător Necunoscând în mersul său distanţe, Iar eu îmi mângâi dorul meu de zbor Nutrind speranţe. Încă n-am aripi, am doar rădăcini Îmbrăţişând natura vinovată, Şi nu e verde frunza la smochini, Deocamdată. Dar ştiu că dorul meu e dor ceresc, Un vis ce-şi are în Cuvânt sorginte, Şi simt cum aripile cresc, şi cresc Din taine sfinte. Şi în curând, chemat de Dumnezeu, Eternizându-mi printr-un zbor solia, Voi fi cu El, ştiind că timpul meu E veşnicia. Amin Vulcan, 15 februarie 2014      Simion Felix Martian

Sonetul dragostei


Cât porţi încă desaga de drumeţ, Şi pui lângă merinde sentimente Ca într-un amalgam de elemente, Mai crezi că fiecare are-un preţ. Aşa, chiar şi iubirii evidente Îi pui alături doza de dispreţ, Lăsând în urmă gustul pădureţ În inima cu bucurii absente. Abia când vii smerit la Tabernacol, Îndepărtându-ţi propriul tău “eu” Ca pe un incomod, un greu obstacol, Vei şti ce-i dragostea la apogeu, Rostind apoi, uimit ca de-un miracol: Izvorul dragostei e Dumnezeu! Amin Vulcan, 18 ianuarie 2014     Simion Felix Marțian

Sonet zelos


Primind scânteia unui gând imberb Pornesc o vâlvătaie de suişuri, Şi-n podul palmei calc acoperişuri Când aripile râvnei mele fierb. Mă soarbe crugul viu de limpezişuri În zbor avid alimentat de verb, Iar gândul devenit acum acerb Amestecă în brazde  secerişuri. Mi-e plugul râvnei clocot şi tornadă, Mânat de focul care-mi arde-n piept Când văd, subit, că totul e…bravadă. De-aceea, Doamne, dă-mi un nou concept, Care să-nchidă într-o acoladă Gândul zelos cu… gândul înţelept! Amin Vulcan, 25 noiembrie 2013    Simion Felix Martian

Dor de ploaie


„Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.” (Isaia 45:8) Plouă cu sete, plouă obsesiv,O curgere de cenuşiu şi receCare din streşini muşcă agresiv,Şi tot decorul gri şi sugestivPare-n durerea ploii să se-nece. Din umezeala fiecărui stropPământul până-n miezul lui se-nmoaieÎnfăşurat în ploaie ca-ntr-un snop,Şi-nconjurat de-acest imens potopSimt că mă prinde-aşa un dor de…ploaie. Sătul de gri, de rece şi de ud,De îmbibarea lumii-n răutate,Din doruri care-n mine se excludÎl strâng la piept pe-acesta, încă crud,Un dor de ploaie şiroind… dreptate. Şi îmi anin, crezând, dorul de nori,De norii picurând neprihănireÎn stropi de pace, armonii, culori,Un şiroit din zori şi până-n zoriNăscând o tihnă dincolo de fire. Mi-e dor să văd cum brazde se deschidSub stropii grei de binecuvântare,Şi din pământul până ieri aridCum se înalţă către cer, candid,A mântuirii mult dorită floare. Acesta-i dorul meu, un dor intensDe ploaia sfântă-a curgerilor line,Şi cum Cuvântul sfânt îi dă un sensPun dorul meu alături de-un nor densŞi le încredinţez în mâini divine. AminVulcan, 14 noiembrie 2013            Simion Felix Martian

Sonetul credinţei


Prin vălul întrebărilor, confuz, Pătrunde a cunoaşterii etravă Icnind, nesăţioasă şi bolnavă, Luptând cu al misterelor refuz. Ţâşnind cu-a supoziţiilor lavă Percepe limitarea ca abuz, Şi-n ceaţa orizontului obtuz Se-mbată de-a-ngâmfării ei otravă. Dar zarea are altă transparenţă, Purtând al certitudinii trofeu Sculptat de a luminii chintesenţă, Când curgerea dintr-un divin nucleu Ne umple de-o magnifică valenţă: Credinţa neclintită-n Dumnezeu! Amin Vulcan, 2013       Simion Felix Martian

Sonetul furtunii


Tot cerul s-a înnegurat rotund, Şi-un fulger care-i gata să-l despice Lasă a spaimei crudă cicatrice În sufletul expus şi muribund. Culoarea liniştii se interzice Ascunsă-n sine de-un mister profund, Când valurile-atacă furibund Şi-n beznă tunete pocnesc din bice. E mult mai mult decât dezagreabil Când totul e urât şi trist şi greu, Amestec de confuz şi lamentabil, Dar eu declar din adăpostul meu: Da, în furtună sunt invulnerabil, Căci adăpost îmi este Dumnezeu! Vulcan, 29 iulie 2013     Simion Felix Martian

Sonetul nopţii


Pe uriaşul nopţii şevalet Divinul a golit de negru sacii Şi a vopsit cu întuneric macii, Smolind şi orizontul violet. Cu tuş şi cu tăcere scriu copacii Pe cerul nopţii luminat discret, Şi-n beznă, pe-un nemuritor libret, Cântând cu foc sparg liniştea brotacii. Cu cât e întunericul mai dens, Cu-atât mai deasă-i plasa de mistere Ce dă lăstari de temeri fără sens. Mă înfăşor în beznă şi-n tăcere Dar fără teamă, căci un scut imens Mi-e cerul tot, şi-n Domnul am veghere. Vulcan, 30 iunie 2013      Simion Felix Marțian

Sonetul serii


Se-aprind tăceri în cenuşiu amurg Cu licuricii-n dulce consonanţă Şi, scăpărând mirat de la distanţă, Alţi licurici se-aprind pe cerul murg. Se-nstăpâneşte-a tihnei ambianţă Şi beznele care în taină curg Par opera vreunui dramaturg Dând scenelor o nouă rezonanţă. Foire, zarvă, zbucium contenesc, Înfăşurate parcă-n nori de vată Care pe marea liniştii plutesc, Şi pentru ziua tocmai încheiată Sub scutul protector dumnezeiesc, Îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Tată! Vulcan, 29 iunie 2013     Simion Felix Marțian

Sonetul amiezii


Lumina a crescut, parcă dospită, Palpabilă prin falduri de brocard, Şi din zenit, pe zarea fără gard Apasă greu cu forma-i împlinită. Amiaza de lumină fără fard E ca o umplere nestăvilită; O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită, Şi sâmburii luminii-n mine ard. Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă Şi parcă-n mine înfloresc livezi, Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă La Tine, Doamne, să mă recreezi: O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă, Ca de lumina albelor amiezi! Vulcan, 28 iunie 2013       Simion Felix Marțian

Sonetul dimineţii


S-a-ndepărtat al nopţii negru fald, Luând cu sine stelele captive, Şi zorii ciripesc pe portative Vărsându-şi rubiniul în smarald. Călcând pe orizonturi relative, Se-nalţă soarele ca un herald, Vestind semeţ invazia de cald În care binele să se cultive. Zvâcneşte roua într-un ultim spasm, Stingându-şi cea din urmă nestemată Dintr-un décor care părea de basm, Şi-n dimineaţa binecuvântată Rostesc din suflet, cu entuziasm: Primeşte-mi închinarea, Sfinte Tată! Amin Vulcan, 27 iunie 2013      Simion Felix Marțian

Sonetul speranţei


Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave, Şi termometrul clănţăne din dinţi Când muşcă în rafale suferinţi Din tânguirea cu acorduri grave. Tot orizontul pare scos din minţi, Presând pe sentimentele jilave Ce se resorb în deznădejdi concave, Strivind pâlpâitoare năzuinţi. Dar plumburiul se îndepărtează, Unei voinţe tainice supus, Şi cerul vieţii se înseninează; Unde sunt apăsările? S-au dus, Căci Soarele speranţei luminează, Lumina lumii, care e Isus! Vulcan, 14 iunie 2013      Simion Felix Marțian